vineri, 2 octombrie 2009

Criza politica versus criza stangii europene


Pe blogul sau, Tismaneanu se intreaba daca socialismul are vreun viitor in Europa. Dupa parerea sa, mitul post-istoriei este unul efemer, intotdeauna vor fi forte neo-nihiliste care sa se pregateasca de o intoarcere. Azi, stanga se afla intr-adevar in deruta, iar asta se simte: alegerile pierdute din Germania, declinul Partidul Socialist Francez, migrarile ideologice a unor partide de stanga spre dreapta liberala sau alunecarea (intr-un fel, obisnuita pentru ideologiile de stanga) spre tiranie. Este aceasta criza a stangii europene in stare sa loveasca si partidul anemic si hilar, care isi spune socialist-democrat din Romania? Sunt intamplarile de pe esafodul politic simptome ale acestei crize de care se imbolnavesc partidele de stanga? Mai mult, va fi in stare stanga, a noastra si cea europeana, sa-si accepte greselile pentru a se reforma si moderniza pe sine, cum spune Tismaneanu, "intr-o constructie bazata pe libertate, proprietate privata, piata libera, respect pentru valorile spiritului, decenta, toleranta si civilitate"? Cu alte cuvinte, sunt in stare pesedistii, aceasta sleata buimaca de activisti de stanga, sa-si arunce balastul cripto-comunist si ideile utopico-marxiste, si sa invete ce este omul? Tare mi-e teama ca nu, atata timp cat Iliescu si Nastase (politrucul si baronul arogant) sunt insurubati adanc precum ciuma in trupul oligofren al PSD. Pare-se ca nici Tismaneanu nu le da sanse de scapare.
Ceea ce se intampla in Europa de Vest (implozia stangii chiar in conditiile recesiunii globale) nu va intarzia sa aiba repercusiuni si in Europa de Est si Centrala. Stanga din Est si cea din Vest nu (mai) sunt separate printr-o cortina de fier (ori de ceata). In cazul Romaniei, pretinsa stanga pesedista este de fapt o corporatie incoerenta ideologic, dispusa mereu la salturi mortale dictate de interese oligarhic-baronocratice ca si de un leninism rezidual (iata-l chiar in acest moment pe Ion Iliescu revenind la timona partidului pe care l-a inventat). Sa nu uitam, PSD-ul a fost partidul care s-a opus cel mai inversunat, poate doar cu exceptia PRM, decomunizarii.